Tele M Iaşi

Banner

CC: Comasarea alegerilor ar crea dificultati privind procesul de vot

Imprimare

ccCurtea Constitutionala a Romaniei (CCR) sustine ca legea privind comasarea alegerilor este neconstitutionala, deoarece este de natura sa determine dificultati in exercitarea dreptului de vot din cauza procedurii greoaie, dar si incalca dreptul de a fi ales, deoarece o persoana nu poate candida in acelasi timp pentru functia de primar si pentru un mandat de deputat sau de senator. De asemenea, Curtea a declarat neconstitutionale prevederile prin care sunt prelungite mandatele alesilor locali cu sase luni, precum si modul de delimitare a colegiilor uninominale, relateaza Agerpres.

"Dreptul la alegeri libere impune respectarea unor exigente, intre care si aceea a stabilitatii normelor juridice in domeniul electoral. intr-un plan mai larg, stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securitatii juridice, instituit, implicit, de art.1 alin.(5) din Constitutie, principiu care exprima, in esenta, faptul ca cetatenii trebuie protejati contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecuritati pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta risca s-o creeze, impunand ca legea sa fie accesibila si previzibila", se arata in motivarea CCR, data vineri publicitatii.

CCR sustine ca aceasta reglementare este de natura sa determine dificultati in exercitarea dreptului de vot, dificultati care pot avea ca efect, in cele din urma, restrangerea exercitiului acestui drept.

'Astfel, prin organizarea concomitenta a alegerilor pentru Camera Deputatilor si Senat si a celor pentru autoritatile administratiei publice locale cetatenii vor avea de realizat o sarcina mult mai complexa - exprimarea optiunii pe 6 buletine de vot, ceea ce va presupune cresterea exponentiala a timpului necesar votarii pentru fiecare cetatean, luand in calcul in acest sens distribuirea buletinelor, timpul de vot in cabine, introducerea buletinelor de vot in cele 3 urne. Complexitatea operatiunilor de vot poate avea ca efect excluderea de la vot a alegatorilor care, independent de vointa lor, nu vor reusi sa voteze in perioada de timp afectata exercitarii votului, pana la inchiderea urnelor. Acestea sunt si ratiunile practice care fundamenteaza o alta regula prevazuta de Codul bunelor practici in materie electorala, si anume aceea ca procedura de votare sa ramana cat mai simpla, pentru a lasa deplina libertate a alegatorilor de a-si exprima vointa si a asigura astfel efectivitatea dreptului la vot si la alegeri libere', mai sustine CCR.

Judecatorii constitutionali considera ca o procedura greoaie de vot, determinata de numarul mare de buletine de vot, ca si autoritatile publice diferite cu privire la care alegatorii trebuie sa isi manifeste in acelasi timp optiunea, pot avea ca efect impiedicarea liberei exprimari a opiniei acestora.

Unul din motivele invocate de Guvern pentru acesta lege era necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, insa CCR arata ca acestea 'nu se pot constitui in argumente care sa sustina, in orice conditii, restrangeri ale exercitiului unor drepturi sau ale unor libertati sau care sa sustina masuri de natura a afecta principii fundamentale ale statului de drept'.

CCR considera ca organizarea la aceeasi data a celor doua categorii de alegeri determina incalcarea dreptului de a fi ales, prevazut de art.37 din Constitutie.

'Aceasta intrucat exista situatii in care un candidat care nu a castigat un mandat de ales local (primar sau presedinte de consiliu judetean), sa-si exprime dorinta de a participa la alegerile nationale pentru un mandat de parlamentar (deputat sau senator), lucru perfect posibil, dar numai in cazul unor alegeri care se desfasoara la date diferite. Or, legea criticata prevede ca in cazul organizarii si desfasurarii alegerilor pentru Parlament la aceeasi data cu alegerile pentru autoritatile administratiei publice locale, o persoana nu poate candida in acelasi timp pentru functia de primar si pentru un mandat de deputat sau de senator si nici pentru functia de presedinte al consiliului judetean si pentru un mandat de deputat sau de senator', mai arata CCR.

Neconstitutionala este si prelungirea mandatului alesilor locali cu sase luni.

'Avand in vedere ca mandatul Camerei Deputatilor si Senatului expira in noiembrie 2012 si ca, potrivit art.63 alin.(2) din Constitutie, alegerile pentru Camera Deputatilor si pentru Senat se desfasoara in cel mult 3 luni de la expirarea mandatului, rezulta ca organizarea, la aceeasi data, a alegerilor pentru autoritatile administratiei publice locale va duce la prelungirea mandatului alesilor locali, iar, potrivit textului din lege, durata mandatului se va prelungi mai mult, pana la data validarii noilor alesi. Cauza prelungirii mandatelor nu se incadreaza in nici una dintre situatiile mentionate de Legea nr.215/2001, cauze care justifica, potrivit
Constitutiei, prelungirea mandatelor alesilor, incalcand, prin urmare, principiul periodicitatii alegerilor si dispozitiile art.1 alin.(5) din Constitutie, care consacra obligatia respectarii Constitutiei, suprematiei sale si a legilor', mai declara CCR.

Judecatorii sustin ca, redimensionand durata mandatelor in curs ale alesilor locali, legea comasarii incalca principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Legea fundamentala.

Pe de alta parte, legea comasarii este neconstitutionala, deoarece dispozitiile art.I alin.(3)-(6) stabilesc, sub sanctiunea decaderii, o serie de termene procedurale, inclusiv in ceea ce priveste solutionarea de catre instanta de judecata a unor actiuni prevazute de lege.

'Totodata, se incalca si liberul acces la justitie al titularilor actiunilor formulate impotriva hotararilor de Guvern prin care sunt delimitate colegiile uninominale unde au loc alegerile pentru Camera Deputatilor si Senat din anul 2012, persoane care, in ipoteza in care instanta de judecata este decazuta din dreptul de a le solutiona actiunile, se afla in imposibilitatea de a-si valorifica in justitie dreptul consacrat de lege', arata motivarea CCR.

Neconstitutionale sunt si alineatele (2)-(4) ale art.I din lege privind delimitarea colegiilor uninominale.

 


Ultimele comentarii