Vicepresedintele PDL nu va mai ocupa scaunul de ministru in Guvernul Mihai Razvan Ungureanu. Alaturi de Elena Udrea, toti ministrii PDL din Guvernul Boc nu vor face parte si din cabinetul lui Mihai Razvan Ungureanu.
Toti ministrii PDL din Guvernul Boc nu vor mai face parte din Cabinetul Ungureanu. Elena Udrea si Anca Boagiu au propus un guvern de tineri, pe cat posibil tehnocrati, varianta sustinuta de Emil Boc si votata de liderii PDL in aceasta dimineata.
Ministrul interimar al Dezvoltarii, Elena Udrea, se retrage din Guvern si nu va mai face parte din Executivul Mihai Razvan Ungureanu. Gestul sau apare la doar o zi dupa ce prim-vicepresedintele PDL Sorin Frunzaverde declarase ca Udrea nu ar mai trebui sa faca parte din Guvern, iar ministerul sau ar trebui desfiintat.
Figura extrem de controversata pe scena politica in ultimii ani, Elena Udrea a fost consilier general al Municipiului Bucuresti, din partea PNL in perioada 2004, fiind numita in 2005, sefa a Cancelariei Prezidentiale a lui Traian Basescu. Este cea care a lansat celebrul scandal al biletulului trimis de premierul Calin Popescu Tariceanu presedintelui Traian Basescu. De la COtroceni a plecat dupa o campanie de presa legata de afacerile sotului ei, Dorin Cocos.
Elena Udrea revine in forta in prim-planul politicii in 2008, cand a fost aleasa deputat de Bucuresti si ministru al Turismului in primul guvern Boc. A ramas in diferitele variante de guvern Boc, portofoliul sau largindu-se si devenind Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Este presedinte interimar al organizatiei PDL Bucuresti si vicepresedinte PDL.











