Deputatul PDL Lucian Nicolae Bode, lider al PDL Salaj, in varsta de 38 de ani, ar putea fi propus pentru postul de ministru al Economiei, dupa ce Andreea Paul Vass a refuzat nominalizarea, au declarat surse politice.
Lucian Bode este nascut in 1974, la Valcau de Jos, judetul Salaj. Este casatorit si are un copil.
In 1998 a absolvit Universitatea din Oradea, Facultatea de Electrotehnica si Informatica, specializarea inginer electromecanic. De asemenea, are un masterat in "Managementul Securitatii in Societatea Contemporana", la Facultatea de Istorie si Filozofie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca .
In perioada 2001-2008 a fost inginer Electrica S.A., Sucursala de distributie a energiei electrice Zalau. El este presedinte al PDL Salaj.












